istoriedj.info

La Conferința Națională a Profesorilor de Istorie desfășurată la Facultatea de Istorie-Universitatea din București în cadrul Programului Centenar derulat de către Societatea de Științe Istorice din România în parteneriat cu Universitatea sus menționată, în perioada 12-14 iulie 2018 au participat din partea filialei județene Dolj a S.Ș.I.R. prof.dr. Dragomir Silviu Bertoni cu comunicarea intitulată ,,Oltenia în vreme de război.Aspecte privind jaful, distrugerile și abuzurile din timpul ocupației străine (1916-1918)” și prof. Alexandru Mănescu cu comunicarea intitulată ,,Monumente doljene-mărturii ale luptei pentru realizarea dezideratului unității naționale”.

După Festivitatea de deschidere a urmat Conferința inaugurală susținută de către prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, cu prelegerea intitulată „Meseria de profesor de istorie, astăzi” în care au fost reliefate aspecte și implicații ale disciplinei în raport cu societatea contemporană.

În continuare, în zilele următoare au urmat desfășurarea lucrărilor pe secțiuni, conform programului, având drept moderatori personalități de un mare prestigiu științific.

În cadrul desfășurării lucrărilor Conferinței, în data de 13 iulie a.c. a fost organizată o vizită la Muzeul Băncii Naționale a României unde au fost înfățișate membrilor delegației de profesori atât valorosul patrimoniu arhitectural cât și cele trei  expoziții: ,,Istoria circulației monetare în România”, ,,Istoria leului” precum și ,,tezAur”.

Totodată, a fost dezbătută și elaborată Rezoluția Conferinței Naționale a Profesorilor de Istorie din România privind aspecte legate de statutul disciplinei în raport cu elaborarea noilor planuri-cadru pentru liceu, astfel:

REZOLUȚIE

a Conferinței Naționale a Profesorilor de Istorie din România

Cunoașterea istoriei are un rol decisiv în formarea modului în care oamenii înțeleg lumea în care trăiesc și acționează apoi pentru a modela viitorul. Progresul lumii moderne a fost în mare măsură legat de creșterea însemnătății educației școlare cu privire la trecutul istoric și de capacitatea acesteia de a asigura un set comun de cunoștințe și valori care au modelat apoi acțiunea socială.

Având în vedere aceste realități inconturnabile, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la modul cu totul netransparent în care Ministerul Educației Naționale tratează problema adoptării unor noi planuri-cadru pentru liceu și intenționează să marginalizeze disciplina Istorie în cadrul acesteia. Contrastul cu modul în care s-a procedat în 2016 la dezbaterea și adoptarea planului-cadru pentru clasele V-VIII atestă un grav regres instituțional. În 2016 Ministerul Educației a organizat o amplă dezbatere națională care a durat trei luni, iar Academia Română, universitățile, organizațiile societății civile și toți cetățenii interesați au putut să-și exprime punctele de vedere. Profesorii de istorie și Societatea de Științe Istorice din România au participat activ la această dezbatere, argumentele au fost luate în considerare, iar la capătul acestui proces disciplinei istorie i-au fost atribuite la clasa a V-a două ore săptămânal, față de o oră cât era până atunci.

Acum, la mai mult de 7 luni de la publicarea pe site a unor proiecte nesatisfăcătoare de plan-cadru pentru liceu, dezbaterea se reduce la unele afirmații punctuale ale decidenților din Minister în cadre care evită discuțiile pe fond. În anul celebrării Centenarului Marii Uniri, marginalizarea disciplinei Istorie în sistemul educațional este un act profund antinațional.

În această situație, reamintim faptul că art.14, alin.1 din Legea Educației Naționale nr.1/2011, în vigoare, obligă Ministerul Educației Naționale să proiecteze, să fundamenteze şi să aplice strategiile naţionale în domeniul educaţiei „cu consultarea asociaţiilor reprezentative ale profesorilor”. Societatea de Științe Istorice din România, care este la nivel național cea mai cuprinzătoare organizație de profil din domeniul istoriei, este co-semnatară, împreună cu alte 23 organizații profesionale reprezentative din domeniul educației, a unui protocol de colaborare semnat la 27 ianuarie 2011 cu Ministerul Educației, și ca atare parte componentă a procesului care ar trebui să conducă la „revizuirea, completarea și dezvoltarea cadrului de referință al curriculumului național, în conformitate cu noua realitate educațională națională și europeană”.

În temeiul responsabilității ce-i revine și al expertizei acumulate S.Ș.I.R. reînnoiește ferm angajamentul său de a consolida poziția istoriei în viitoarele planuri-cadru, susținând mărirea numărului de ore care îi sunt destinate, cu deosebire la profilul real, ca o condiție a recunoașterii importanței istoriei și a tuturor celorlalte discipline umaniste în formarea tinerelor generații.

Deși am mai făcut-o și altădată, reluăm pe scurt câteva argumente, care ar trebui să ofere decidenților politici un prilej de reflecție suplimentară înainte de a hotărî locul și rolul disciplinei noastre în noile planuri-cadru.

De la latini a juns până la noi sintagma „Historia magistra vitae”, potrivit căreia istoria este un dascăl al vieții, ceea ce induce că înțelegerea lumii în care trăim depinde hotărâtor de ceea ce știm despre trecut. De aici își trage seva, identitatea și unitatea noastră națională. Totodată, istoria contribuie esențial la dezvoltarea gândirii critice, a capacității de a distinge adevărul de fals, binele de rău, aparența de esență, fără de care înțelegerea societății este imposibilă. De aceea, modul în care este predată istoria și valoarea învățământului la această disciplină nu sunt relevante doar în perspectivă didactică, ci și pentru societate, în general.

Credem cu tărie că de nivelul general al cunoașterii istorice depinde competența civică a cetățenilor României. Faptul că un număr prea mare de concetățeni nu participă la coagularea voinței politice democratice este un simptom îngrijorător al unei fațete a analfabetismului funcțional. Avem convingerea că rezolvarea problemelor complicate ale lumii în care trăim nu se poate împlini prin soluții de conjunctură, oricât de bine ar fi primite, ci doar prin construcția unei viziuni de ansamblu, pentru al cărei succes recursul la timp este imperios necesar. A neglija cunoașterea istorică însemnă să sacrificăm, pe termen lung, capacitatea fiecăruia dintre noi și a noastră împreună de a acționa pentru înfăptuirea conștientă a unei lumi mai bune și mai drepte.

În calitate de profesori de istorie, suntem conștienți că avem multe de făcut pentru a ne îmbunătăți activitatea de educare a tinerilor. Recunoașterea socială a însemnătății educației istorice și concretizarea acestei recunoașteri în alocarea unui număr suficient de ore – cel puțin câte 2 ore pe săptămână în trunchiul comun la fiecare din clasele V-XII – sunt condiții necesare pentru a ne putea îndeplini eficient menirea de educatori. În ceea ce ne privește, suntem deciși să acționăm astfel încât elevii și studenții nostri să capete cunoștințe solide despre trecut, capacitatea de a înțelege complexitatea socială, precum și valori care să-i ghideze în acțiune. Deschiderea față de lume, ca și față de dinamica înnoitoare a societății în care trăim sunt esențiale pentru competența civică a fiecăruia dintre noi, ca și pentru capacitatea comună de a modela în sens pozitiv viitorul României, al Europei și al umanității.

Pentru aceasta, participanții la Conferința Națională a Profesorilor de Istorie din România, reuniți la București în zilele de 12-14 iulie 2018, solicită:

• Ministerul Educației să dea curs art.14 (1) din Legea Educației Naționale nr.1/2011, în vigoare, și să consulte toți partenerii sociali, inclusiv asociațiile profesionale reprezentative din domeniul educației, înainte de a adopta vreo decizie în legătură cu planul-cadru pentru liceu, precum și în toate etapele elaborării programelor școlare.
• Alocarea pentru disciplina Istorie a unui număr de cel puțin 2 ore săptămânal în trunchiul comun la toate clasele și filierele învăţământului liceal, cu păstrarea numărului de 3 ore săptămânal la profilul uman.
• Elevii de la profilul real al filierei teoretice și cei de la filierele tehnologice și vocaționale să aibă posibilitatea de a alege Istoria ca probă opțională la examenul de bacalaureat.
• Obligativitatea tezei la disciplina Istorie la clasa a XII-a.

Având în vedere însemnătatea națională a competenței civice a cetățenilor României, textul acestei rezoluții în favoarea educației istorice este deschis spre semnare on line tuturor celor care aderă la conținutul său.

Atelierele creative de cunoaştere „Prietenii Istoriei”

Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează în perioada 03-27 iulie, ateliere de creație în spațiul interactiv din strada Madona Dudu, nr.14, în cadrul Secției de Istorie-Arheologie.

Propuse atât ca o modalitate practică de petrecere a timpului liber pentru cei mici, atelierele creative de cunoaştere „Prietenii Istoriei” au un important rol educativ și creativ, ajutând copiii să-și dezvolte cunoștintele teoretice de istorie și artă.
Ateliere creative se vor derula în luna iulie, conform următorului orar:
,,Mânuțe pricepute”, se va derula în fiecare zi de marți și miercuri, începând cu ora 9.30. Copiii vor avea ocazia de a se exprima plastic utilizând materiale, instrumente şi tehnici variate. Atelierul este coordonat metodologic de către Popescu Valentina și Popescu Irina, muzeografi în cadrul secției de Istorie-Arheologie.
,,Arta în preistorie”, se va derula în fiecare joi, începând cu ora 9.30. În cadrul acestui atelier cei mici vor avea ocazia să realizeze picturi reprezentative din perioada artei parietale. Atelierul este coordonat metodologic de către Popescu Valentina și Popescu Irina, muzeografi în cadrul secției de Istorie-Arheologie.
,,Atelier creație bijuterii”, se va derula în fiecare vineri, începând cu ora 9.30. Atelierul este coordonat metodologic de către Gherban Adina, muzeograf în cadrul secției de Istorie-Arheologie.
Activitățile se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 4-12 ani, iar înscrierile vor avea loc în perioada 11 -22 iunie, în limita locurilor disponibile (grupe de vârste apropiate, a câte maxim 20 de copii).
Înscrierile se fac la numărul de telefon 0251.417 756 și la sediul Secției de Istorie-Arheologie (str. Madona Dudu nr. 14), între orele 09.00-16.00.

Drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn, aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că “drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”, potrivit www.cdep.ro şi www.constitutiaromaniei.ro.

Şcoala de vară Holocaustul din România între istorie şi memorie, Surduc 2018

ADRESA HOLOCAUST SURDUC 2018

APEL INSTITUT

PROGRAM

Rezultate concurs Memoria Holocaustului

Ziua Eroilor. De Înălţarea Domnului, pe 17 mai 2018, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români.

Înălţarea Domnului, numită în popor şi Ispas, este unul dintre cele douăsprezece mari praznice împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe şi se sărbătoreşte întotdeauna în joia din săptămâna a şasea după Paşti, adică la patruzeci de zile după Înviere. Anul acesta Praznicul are ca dată de sărbătorire ziua de 17 mai 2018.

Este Ziua Eroilor din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Pe data de 10 martie 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca în Ziua Înălţării Domnului să se oficieze slujba parastasului şi pomenirea eroilor în toată ţara.

Pomenirea eroilor a fost interzisă din 1948 şi reluată prin hotărârile Sfântului Sinod din anii 1999 și 2001, când sărbătoarea Înălţării a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească. Totodată, în anul 1995 autorităţile de stat au decis ca Ziua Eroilor să se cinstească în ziua Înălţării Domnului, iar din anul 2003 a devenit zi de sărbătoare naţională. Totodată, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase, în această zi, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi filiala Craiova a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România a organizat, pe data de 16 mai 2018, concursul pentru elevi: Ce ştim despre Marea Unire a românilor din 1918? Concursul a avut loc la sediul central al Universităţii din Craiova, ora 12.00, sala 443D. Concursul s-a adresat elevilor de clasa a X-a de la Colegiile şi Liceele cu profil umanist din Craiova şi se înscrie în seria manifestărilor România Centenar. Au fost prezente 4 echipe, fiecare echipă compusă din doi elevi de la următoarele unităţi de învăţământ craiovene: Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”, Liceul „Voltaire” şi Liceul Teoretic „Henri Coandă”. Elevii participanţi la concurs au primit Diplome de onoare, iar câştigătorii au fost recompensaţi, din partea Facultăţii de Ştiinţe Sociale, cu premii constând în cărţi de istorie (Premiul I a fost obținut de către echipajul Liceului Voltaire, Craiova)

REZULTATELE FINALE LA SESIUNEA DE REFERATE ȘI COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE ALE ELEVILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL 2018

Războiul de Independență al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea României la Războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878. În urma acestui război, România a obținut independența față de Imperiul Otoman. Pe 4 / 16 aprilie 1877, România și Imperiul Rus au semnat un tratat la București care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul tării în drumul spre Balcani, cu condiția respectării integrității teritoriale a României.

Inițial, înainte de 1877, Rusia nu a dorit intrarea României în război nedorind ca aceasta să participe la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor, însă rușii s-au lovit de o puternică rezistență suferind pierderi grele și fiind învinși de trupele (40.000 de soldați) conduse de Osman Pașa în asediul Plevnei.

În România a fost declarată mobilizarea trupelor. Aproximativ 120.000 de soldați au fost masați de-a lungul Dunăriipentru apărarea țării în fața unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12/24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România pe la Ungheni, peste nou construitul pod de peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel.

La începutul domniei principelui Carol I, România era un stat mic, cu o suprafață de 121.000 km² și cu o populație de circa 5 milioane de oameni. Încă aproximativ 5 milioane de români trăiau în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine. Dezvoltarea economico-socială ca și aspirațiile naționale ale României erau grav afectate de statutul de vasal al Imperiului Otoman.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, statul român trecuse printr-un amplu proces de modernizare economică, socială și politică. Aceste transformări au contribuit la consolidarea luptei pentru independență, atât față de puterea suverană, cât și de limitările impuse de marile puteri europene. Atât în timpul domniei lui Cuza cât și după abdicarea sa, s-a desfășurat o amplă activitate propagandistică de către românii aflați în diferite state europene, în încercarea de influențare a opiniei publice internaționale în favoarea intereselor românești. În același timp, oamenii politici români au întărit legăturile cu reprezentanții mișcărilor de eliberare națională din Balcani.

Viața politică internațională din perioada de dinaintea izbucnirii războiului a cunoscut o readucere în primul plan al discuțiilor a așa-numitei „Chestiuni Orientale”. Puterile europene au fost obligate să se concentreze din nou asupra Imperiului Otoman și a situației națiunilor care încercau să-și câștige independența, având de optat între păstrarea integrității teritoriale a imperiului sau reîmpărțirea sferelor de influență în Balcani. În iulie 1875 a izbucnit răscoala din Herțegovina. În august același an s-au ridicat la luptă bosniecii. În aprilie 1876 s-au răsculat bulgarii, iar în iunie Serbia și Muntenegru declanșau războiul împotriva Imperiului Otoman. Marile puteri aveau interese diferite în regiune. La începtul anului 1877, după eșecul conferințelor internaționale de la Constantinopol (decembrie 1876 și ianuarie 1877) și de la Londra (martie 1877), soluția militară părea de neevitat.

În aceste condiții, guvernul român a luat măsuri hotărâte începând cu 1876 pentru întărirea armatei. A fost decretată o mobilizare parțială, a fost creat corpul de observație de la Gruia, au fost executate lucrări de fortificare a mai multor puncte strategice. Toate aceste măsuri s-au luat într-o atmosferă de susținere din partea populației și cu un moral ridicat al armatei.

Guvernul român a adoptat la început o politică de neutralitate față de conflictele de la sudul Dunării și a depus eforturi diplomatice pentru recunoașterea independenței țării pe cale pașnică. Premierul român Lascăr Catargiu a trimis o notă diplomatică către puterile garante prin care afirma că România este separată de Turcia și nu face parte din Imperiul Otoman. În aceeași notă, premierul român declara că România se va opune armat oricărei încercări de violare a teritoriului național iar, într-un conflict general, România urma să coopereze cu puterile care îi vor garanta integritatea și drepturile statale.

Iminența declanșării unui nou război între ruși și otomani a determinat guvernul român să negocieze cu reprezentanții Imperiului Rus la Livadia în septembrie 1876 condițiile trecerii armatei imperiale pe teritoriul național în drumul lor spre Dunăre. Cele două guverne au semnat la București la 4 /16 aprilie 1877 convenția prin care românii acordau „liberă trecere” trupelor țariste, în condițiile în care Imperiul Rus garanta apărarea și menținerea integrității teritoriale a României.

Guvernul român a hotărât pe 6 aprilie 1877 să mobilizeze preventiv armatele permanentă și teritorială cât și cea de rezervă. Pe 25 aprilie, mobilizarea armatei a fost încheiată, iar organizarea trupelor s-a făcut conform planurilor de război. România a mobilizat peste 125.000 de oameni, din care efectivele armatei operative au fost de 66.000 de soldați, 12.300 de cai și 190 de tunuri. Au fost mobilizați, în vederea instruirii, aproximativ 14.000 de tineri din contingentul anului 1877 și membri ai milițiilor – aproximativ 33.000^.

Imediat după mobilizare s-a trecut la organizarea armatei în două corpuri în vederea apărării strategice a malului românesc al Dunării și respingerii la nevoie a unui atac otoman. Cele mai amenințate puncte au fost considerate Calafatul și Bucureștiul. Comandamentul român a hotărât ca două divizii care formau Corpul 1 de armată să asigure apărarea în cazul unui atac otoman dinspre Vidin, iar Corpul 2 de armată format tot din două divizii să asigure apărarea capitalei împotriva unui eventual atac dinspre Rusciuk și Turtucaia. Principalele rezerve ale armatei erau concentrate în regiunea Bucureștiului și constau în două regimente de dorobanți, un regiment de roșiori și alte câteva formațiuni auxiliare. În această desfășurare, armata română a asigurat apărarea liniei Dunării pe un front de 650 km, până la sosirea trupelor țariste. Armata rusă a început traversarea Prutului pe la Ungheni, pe la nou construitul pod „Eiffel”, în noaptea de 11 – 12 aprilie 1877.

Imperiul Otoman a reacționat la acțiunile politice și militare ale românilor și a luat o serie de măsuri de descurajare: suspendarea diplomaților români de la Constantinopol, sechestrarea unor nave românești încărcate cu cereale, bombardarea orașelor Brăila și Reni, atacarea pichetelor de frontieră, ș.a. În această situație, ministrul de război român Alexandru Cernat a ordonat trupelor române să riposteze ferm față de orice tentativă otomană de traversare a Dunării. În cadrul sesiunii Adunării Deputaților din 29 aprilie și a Senatului de a doua zi, Parlamentul României declara rupte legăturile diplomatice cu Imperiul Otoman și recunoștea existența stării de război dintre cele două state.

Pe 9/21 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României. A doua zi, 10/22 mai, actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării. Tot cu această ocazie a fost instituit ordinul național Steaua României cu 5 clase, care trebuia să fie acordat tuturor cetățenilor care se distingeau pe timp de pace sau război. Dacă puterile europene au primit cu rezervă Proclamația de Independență (Franța) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman și Regatul Unit), opinia publică internațională a fost favorabilă luptei poporului român.

Înainte de începerea luptelor, Imperiul Rus nu s-a arătat deloc interesat să coopereze activ cu România în acțiunile de război, ceea ar fi îndreptățit România să participe și la tratativele de pace care ar fi pus capăt conflictului.