istoriedj.info

30 decembrie 1947

Abdicarea regelui Mihai, abolirea monarhiei și proclamarea Republicii Populare Române.
În anul 1947, Romania rămăsese ultimul stat monarhic din zonă, astfel că după anihilarea brutală a partidelor istorice, guvernul condus de Petru Groza va încerca pe toate căile să-l înlăture pe regele Mihai de la conducerea statului. Prilejul a venit în noiembrie 1947, când regele a plecat la Londra pentru a participa la căsătoria prinţesei Elisabeta, viitoare regină a Angliei, iar regele Mihai a împuternicit guvernul să conducă țara în lipsa sa. Acest fapt a lăsat cale libera comuniştilor care au avut timp să-și pună planul în aplicare, astfel că după întoarcerea regelui în țară, în ziua de 30 decembrie 1947, Petru Groza însoţit de liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, vor veni la Palatul Regal și vor solicita audienţă la rege. Fără să bănuiască faptul că între timp garda regală fusese arestată şi înlocuită cu trupe ale Ministerul Afacerilor Interne şi cu soldaţi ai diviziei „Tudor Vladimirescu”, alcătuită în URSS, că toate legăturile telefonice fuseseră tăiate şi că întregi coloane de blindate înconjuraseră Palatul Regal, regele acceptă întrevederea cu cei doi. În cursul întrevederii aceștia înmânează regelui actul de abdicare la tron pentru a fi semnat. Atunci când regele cere lămuriri primului ministru, acesta îi răspunde tăios că dacă nu semnează actul de abdicare, atunci cei 1.000 de studenţi arestaţi în urma unei demonstraţii promonarhice vor fi executaţi. Oripilat de acest şantaj, regele semnează actul de abdicare în care era scris: „În consecinţă și pe deplin conştient de importanţa actului ce reprezintă interesul poporului român, abdic în numele meu și al urmaşilor mei la Tron, renunţând la toate prerogativele ce le-am exercitat ca rege al României. Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de stat. Semnat : Mihai I. Datat la Bucureşti, astăzi 30 decembrie 1947”. Imediat după abdicare, România a fost proclamată republică, iar în fruntea statului a fost instalat un prezidiu compus din membrii ai Partidului Comunist în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej.

Sarbatori Fericite !

Căderea Regimului Nicolae Ceauşescu – 22 decembrie 1989

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, după o noapte însângerata pe străzile Bucureștiului, muncitorii de pe marile platforme industriale au ocupat Piața Universității, iar cu puțin înainte de ora 10.00, Ceaușescu a convocat, în sediul C.C. al P.C.R., ultima ședință a Comitetului Politic Executiv. El a anunțat că datorită situației extrem de grave, a hotărât să instituie starea de necesitate în întreaga țară. Populația a început însă să ocupe piața din fața sediului Comitetului Central, astfel că la ora 11 în piață erau peste 50.000 de oameni, iar în orele care au urmat numărul lor s-a mărit la peste 100.000. În jurul orei 11:30, Ceaușescu a încercat să se adreseze mulțumii de la balconul clădirii Comitetului Central, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare și furie, moment în care manifestanții strânși în fata sediului Comitetului Central au forțat ușile și au pătruns în clădire, determinându-l pe Ceaușescu să fugă cu un elicopter de pe acoperișul instituției. La orele amiezii, la radio și televiziune s-a transmis vestea fugii dictatorului, ceea ce a provocat valuri de bucurie în întreaga țară, iar zeci de mii de romani au ieșit pe străzile marilor orașe pentru a saluta căderea regimului comunist.

A domnit de două ori, de fiecare dată în momente de cumpănă pentru ţara noastră.

Prima dată nu împlinise 6 ani. Abia îi murise bunicul, Regele Ferdinand, iar Carol al II-lea, tatăl lui Mihai I, renunţase la tron.  A doua domnie a Regelui Mihai a început la 19 ani, când România Mare a fost ciopârţită de Hitler şi de Stalin.

Din iunie 1930, după plecarea Reginei-Mame în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui Său. A urmat cursurile unei școli organizate de acesta la Palat, alături de copii reprezentând toate colțurile țării și toate categoriile sociale. A devenit din ce în ce mai închis în sine și mai gânditor. Singurele săptămâni fericite erau cele petrecute la Florența, la mama sa.

În adolescență, Principele Moștenitor a urmat cursuri de sport și a început pregătirea militară. La vârsta de 16  ani a devenit sublocotenent în armata română.

După decesul Regelui Ferdinand din 1927 și ca urmare a faptului că Principele Carol a renunțat la statutul de Principe Moștenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regență, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Președintele Înaltei Curți de Casație, Gh. Buzdugan.

La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în țară și a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui Său, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I.

În timpul războiului, Regele i-a îmbărbătat pe ostașii români care au luptat pentru reîntregirea țării. Nu a fost însă de acord cu depășirea liniei Nistrului.

În ciuda refuzului Mareșalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotărât trecerea României alături de aliații săi tradiționali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de oameni.

Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurării autorității comuniste. În cele din urmă, a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947.

Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit până la sfârșitul anului 1948 la vila Sparta, locuința Reginei-Mame Elena. Din 1949, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956.

Pentru a-și câștiga existența, Regele și Regina au construit o fermă de pui și un mic atelier de tâmplărie.

Familia Regală s-a întors în Elveția în 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana “Lear Jeats and Co”, la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Léman, la câșiva kilometri de Geneva. Aici a locuit peste 45  de ani și tot aici se afla, pentru moment, casa familiei.

În anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu “Lear”, iar un an mai târziu a înființat o companie de electronică și de mecanisme automate, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu.

Din biroul sau de la Versoix și, începând cu 2001, din cel de la București, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piață, păstrarea culturii naționale, respectarea adevărului istoric, respectarea și garantarea proprietății private, consolidarea statului de drept și a democrației în țara noastră.

Regele Mihai și Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, în Elveția. De marile sărbători creștine și, în funcție de angajamentele Lor publice, Majestățile Lor au ales să fie alături de cei dragi, fie la Castelul de la Săvărșin, fie la Palatul Elisabeta.

sursa: tvr.ro

La data de 1 decembrie 1918 a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, convocată de către Marele Sfat al Națiunii Române și care prin votul celor 1228 delegați din toate provinciile țării, s-a votat Rezoluția Marii Unirii, prin care se pecetluia unirea Transilvaniei cu „patria mamă” și constituirea României Mari. Convocarea Marii Adunări Naționale la Alba-Iulia, a fost primită cu mare entuziasm de locuitorii din toate provinciile românești, mulți dintre ei dorind să vină în cetatea unde în anul 1600 Mihai Viteazul a unit pentru prima dată, cele trei țări române. Această adunare de la Alba-Iulia a avut un profund caracter național, deoarece ea reprezenta voința românilor de a fi liberi și de a trăi într-un singur stat, unit și independent. Românii veniți la Alba Iulia s-au adunat pe așa numitul „câmp al lui Horea“, în afara zidurilor de vest ale Cetății, iar intrarea în cetate s-a făcut în funcţie de direcţia din care au venit fiecare, pe la Poarta I a Cetăţii, prin partea de vest a fortificaţiei, sau direct pe Platoul Romanilor, aflat în faţa actualei Catedrale a Încoronării. Marea Adunare de la Alba Iulia, s-a remarcat şi printr-o organizare remarcabilă, de care au fost responsabili membrii Consiliului Naţional Român Central, precum şi Garda Naţională Românească din Transilvania. Festivitățile de la 1 Decembrie 1918 au început la ora 7 dimineața cu slujbe religioase, iar în jurul orei 10, au urcat pe scena amenajată în clădirea Cazinoului, clădire care astăzi este Sala Unirii, fruntaşii Consiliului Naţional Român Central. După salutul de bun venit adresat de către fruntașul Ştefan Cicio Pop tuturor participanților, s-a trecut la numărarea celor 1.228 delegaţi ai românilor de pretutindeni și a fost ales prezidiul care va coordona lucrările necesare adoptării rezoluției de unire. După cuvântările a mai multor personalități ale vieții politice românești, preşedintele adunării, Gheorghe Pop de Băseşti, a supus aprobării Rezoluţia Unirii, rezoluție care fost votată în unanimitate și prin care se hotăra „unirea în veci a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu patria-mamă”. După încheierea dezbaterilor din actuala Sală a Unirii, delegaţii au ieşit în fata celor peste 100.000 de participanţi aflați în cetate pe „Câmpul lui Horea” și au prezentat textul Rezoluţiei de Unire, în uralele de bucurie a miilor de români aflați în Cetatea Marii Uniri. Astfel, Unirea de la 1 Decembrie 1918 a reprezentat evenimentul cel mai important al istoriei românilor şi totodată, realizarea unui deziderat de veacuri, al locuitorilor aflați în hotarele vechii Dacii.

Rezoluţiunea
Adunării Naţionale de la Alba Iulia
din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918

“Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.”

1 decembrie 1918 – Alba Iulia. Actul Unirii este citit de Iuliu Hossu, în mijlocul mulţimii aflându-se episcopul ortodox Miron Cristea al Caransebeşului.

La data de 28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei a adoptat moțiunea privind unirea Bucovinei cu Regatul României. Acesta era cel de al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român, deoarece un prim act se săvârșise deja la data de 27 martie 1918, când teritoriul cuprins între Prut, Nistru și Marea Neagră și cunoscut sub numele de Basarabia se unise, prin voința Sfatului Țării, cu România. Astfel , în dimineața zilei de 28 noiembrie 1918, în Sala de Marmură a Palatului Metropolitan din Cernăuți, Congresul General al Bucovinei, ce avea ca și președinte pe Iancu Flondor, avea să adopte „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, cu Regatul României”. După încheierea lucrărilor Congresului Bucovinei o delegaţie în frunte cu Iancu Flondor a plecat la Iaşi, pentru a înmâna regelui Ferdinand , Actul Unirii Bucovinei cu România. Ceremonia predării acestui act s-a desfășurat în data de 29 noiembrie în Palatul Corpului II de Armată din Iași , chiar în ziua plecării cuplului regal spre București, de aici delegația bucovineană însoțind cortegiul regal pe drumul spre capitala României. Această unire a Bucovinei cu patria-mamă a fost urmată apoi de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când va avea loc Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia, prin care se va decide unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, făurindu-se astfel România Mare.

La data de 16 noiembrie 1916 începe „Bătălia pentru Bucureşti” sau „Bătălia de pe Neajlov şi Argeş”, cea mai mare operaţiune militară de pe frontul românesc a anului 1916, din cadrul Primului Război Mondial, ce a avut ca scop stoparea forțelor germane și austro-ungare de a cuceri Bucureștiul. Astfel, începând cu 16 noiembrie 1916, Armata I Română condusa de generalul Constantin Prezan, va încerca oprirea înaintării forțelor militare germane și bulgare ce doreau ocuparea capitalei țării și scoaterea României din război. Planul de apărare a Bucureștiului a reușit în prima fază, forțele române reușind să respingă inamicul, însă ulterior, în urma unei serii de circumstanțe nefaste, armata română, copleşită atât din punct de vedere numeric, cât şi tehnic, este nevoită să se retragă, lăsând Bucureştii în mâna armatelor inamice. În fața acestei situații, Regele, membrii Casei Regale, precum și Guvernul român, au fost nevoiți să se retragă în Moldova și să restabilească capitala țării la Iași. Și deși bătălia pentru București a fost pierdută, Puterile Centrale nu și-au atins obiectivul de a scoate armata română din război, chiar dacă ea a continuat să lupte cu greutăţi şi suferinţe deosebit de mari până la sfârșitul războiului. Însă experienţa acumulată în această bătălie a fost de mare folos în perioada campaniei din anul 1917, cu precădere în marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, atunci când armata română s-a umplut de glorie pe câmpurile de luptă.

În ziua de 7 noiembrie 2017 a avut loc în municipiul Calafat, comemorarea zilei de 7 noiembrie 1877, când sub comanda maiorului Nicolae Dumitrescu-Maican, bateria “Perseverenţa” scufunda temutul monitor cuirasat “Podgoriţa”, care se adăpostea în apropierea insulelor împădurite de lângă ostrovul “Chiftele”, de lângă Vidin, după ce atacase poziţiile româneşti din zona Calafatului.

Activitatea a început prin intonarea Imnului Naţional al României, urmat apoi, de un ceremonial militar şi religios la Monumentul Independenţei din Calafat pe locul de dispunere al bateriei “Principele Carol I” ce a participat la bombardarea Vidinului.

În prezenţa autorităţilor locale reprezentate de către domnul primar ing. Lucian Ciobanu şi consilierul pe probleme de educaţie prof. Dan Bora, precum şi a reprezentanţilor Marinei Militare Române, au fost rostite cuvântări  şi  a avut loc un ceremonial ce a constat în depunerea de coroane la Monument.

Din partea Consiliului Judeţean Dolj a fost prezent Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, domnul Vasile Dorin Cosmin.

Conducerea Forţelor Navale Române a fost reprezentată de câtre Şeful Statului Major  
Viceamiral Dr. Alexandru MÎRŞU

Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj au fost prezenţi: Inspector Şcolar General Adjunct, prof. Janina-Elena Vaşcu şi Inspector Şcolar Istorie, prof. Traian Dorobanţu.

La Muzeul de Artă şi Etnografie din Calafat (Palatul Marincu) a fost organizat un simpozion cu tema “România şi oamenii săi în timpul Războiului de Independenţă”.

Au prezentat comunicări printre alţii profesorii, Radu Roşu (Şcoala Constantin Gerotă, Calafat) şi Constantin Titiroagă (Şcoala Gimnazială Gheorghe  Brăescu, Calafat).

În încheierea activităţii au fost depuse coroane de flori la Obeliscul ridicat pe locul de amplasare al bateriei “Perseverenţa” de către familia Generalului Nicolae Dumitrescu-Maican.

EVALUARE model bacalaureat_2017

Urmăriţi şi modele de evaluare şi planificare la clasa a V a !

Bătălia de la Oituz a fost o confruntare militară complexă desfășurată între armata română sprijinită de trupele Imperiului Rus, împotriva trupelor germane și austro-ungare, în timpul campaniei militare românești din 1917din Primul Război Mondial. Bătălia – purtată în perioada 8 – 22 august 1917 s-a desfășurat pe axele principale ale văilor Slănicului, Oituzului și Cașinului din județul Bacău și a avut ca scop strategic – de partea Puterilor Centrale pătrunderea în valea Trotușului spre Onești și apoi spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu armatele amice aflate în ofensivă la Mărășești, iar de partea României pe acela de apărare și de menținere a liniei frontului. Succesul strategic a fost de partea Armatei Române, chiar în contextul unei înaintări reale pe teren – de mică amploare – a inamicului.

Operația de la Oituz s-a desfășurat în două etape: prima etapă — 26 iulie/8 august până la 5/18 august — a cuprins luptele desfășurate de trupele române pentru zădărnicirea primei încercări a Corpului 8 armată austro-ungar, subordonat Grupului Gerock, de a pătrunde în valea Trotușului. Cea de-a doua etapă corespunde confruntărilor înverșunate dintre 6/19 — 9/22 august, când o nouă tentativă a inamicului de a pătrunde pe aceeași direcție a fost respinsă.

În bătălia de la Oituz, Armata a 2-a română a oprit ofensiva dușmană cu prețul unor jertfe dureroase. Între 26 iulie/8 august și 9/22 august 2017 au căzut în lupte 1.800 de oameni, din care 52 ofițeri, 4.850 răniți din care 143 ofițeri, și 5.700 dispăruți, din care 27 ofițeri. În total, peste 12.000 luptători. Inamicul a înregistrat, la rândul său, pierderi deosebit de mari. Spre exemplu, numai în luptele de pe dealul Coșna Divizia 70 infanterie austro-ungară a pierdut 1.700 de oameni, morți și răniți.