istoriedj.info

Unirea Principatelor Române.
La 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române, adică a vechilor state Moldova și Țara Românească, această unire fiind strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și alegerea sa ca domnitor al ambelor principate românești. Unirea a fost posibilă datorită deciziilor adoptate în Tratatul de Pace de la Paris din 1856, ce prevedea intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a marilor puteri europene concomitent cu înființarea Adunărilor ad-hoc, care să exprime dorința românilor referitor la unire. Aceste Adunări ad-hoc, care în expresie latină avea sensul de „pentru aceasta” sau „făcut anume pentru acest scop”, aveau un caracter consultativ, scopul lor fiind acela de a se pronunţa asupra organizării viitoare a celor două ţări, potrivit dorinţei poporului. Însă alegerile pentru Divanurile ad-hoc în cele doua principate nu au fost pașnice, ba chiar au fost marcate de unele tensiuni. Astfel, dacă în Țara Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în schimb, în Moldova lucrurile au fost mult mai complicate, deoarece unioniștii reprezentați de personalități precum Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, aveau ca și opozanți personalități precum Gheorghe Asachi și Costache Negruzzi, ce doreau menținerea separării celor două țări, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București. La acestea s-a mai adăugat scandalul iscat de caimacanul Nicolae Vogoride, care era sprijinit de Imperiul Otoman şi care îi promisese domnia dacă Unirea nu se va realiza, a falsificat listele electorale de reprezentare în divanul Ad-hoc al Moldovei, anunțând reprezentanții marilor puteri europene că poporul moldovean, nu dorește unirea. Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondența sa să cadă în mâinile unioniștilor și publicată în presa europeană. Descoperirea fraudei a iscat un amplu scandal diplomatic la nivel european, mai ales după ce Marile Puteri au rupt relația cu Imperiul Otoman și au acuzat autoritățile acestuia de implicare în fraudarea referendumului din Moldova. Pentru calmarea spiritelor și la insistența opiniei publice şi a marilor puteri europene, falsele alegeri au fost anulate și s-au organizat noi alegeri, în care toți s-au pronunțat pentru unirea cu Țara Românească. Cu toate acestea, Marile Puteri au acceptat numai varianta unei uniri parțiale a Principatelor, acestea urmând a avea doi domni, două guverne și două Adunări Legislative și urmând ca cele doua state să aibă în comun Armata, Înalta Curte de Casație și Justiție și o Comisie Centrală la Focșani, ce avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun în ambele principate. Aceste detalii fiind stabilite, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni. Astfel, la data de 5 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”, a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor din Moldova, drept domnitor al țării. S-a așteptat apoi să fie desemnat alesul și în Țara Românească, numai că într-o ședință secretă a Adunării Elective, la data de 24 ianuarie 1859, a fost ales în unanimitate, tot Alexandru Ioan Cuza. Astfel, prin dubla alegere a lui Cuza, s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor, act istoric de o deosebită importanță pentru înfăptuirea statului național român. Devenit domnitor, Alexandru Ioan Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterile Garante, iar apoi pentru desăvârșirea unității constituționale și administrative, lucru care s-a realizat în 1862, când cele doua principate române ce formau un stat unitar, au adoptat oficial numele de România.

Rezultate Finale

A fost aprobat Noul Regulament al Olimpiadei de Istorie 2018. Fişierul se află în secţiunea Regulamente pe www.istoriedj.info

Ministerul Educației Naționale (MEN) și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE) lansează o primă etapă a procesului de consultare publică privind planurile-cadru pentru învățământul liceal, filiera teoretică, prin prezentarea a trei variante. Toţi cei interesaţi – cadre didactice, specialişti în curriculum, elevi, părinţi – sunt invitaţi să participe şi să-şi exprime punctele de vedere, sugestiile şi propunerile pe adresa de e-mail [email protected], până la data de 26 ianuarie 2018, inclusiv. O altă formulă de colectare a feedback-ului va fi publicarea unui chestionar online, instrument disponibil în perioada imediat următoare.

Toate cele trei variante supuse consultării au fost construite pornind de la competențele ce urmează a fi dobândite de elevi la finalul claselor a X-a și a XII-a, așa cum sunt definite de profilul absolventului. Variantele de proiect urmăresc eliminarea unor incoerențe/dezechilibre existente în actualele planuri-cadru și dezvoltarea unor oferte educaționale care să corespundă așteptărilor elevilor ce au optat pentru un anumit profil/specializare. Principiul de bază a fost acela de a asigura un trunchi comun (TC) până în clasa a X-a, care să permită tuturor elevilor ce vor finaliza învățământul obligatoriu deținerea la nivel funcțional a celor opt competențe-cheie. Fiecare variantă are o raportare specifică la rolul curriculumului diferențiat (CD) și al curriculumului la decizia școlii (CDS), situație reflectată și de ponderile orare diferite alocate acestora.

Procesul de elaborare a propunerilor de planuri-cadru pentru ciclul liceal (filiera teoretică) s-a fundamentat pe un set de repere şi principii de dezvoltare curriculară și pe un profil de formare al absolventului, promovate în documentul de politici „Repere pentru proiectarea şi actualizarea curriculumului naţional”.

Consultarea publică va include şi întâlniri cu elevi, părinţi, cadre didactice, reprezentanţi ai societăţii civile, organizate la nivel regional/judeţean. Opiniile argumentate şi sugestiile participanţilor vor sprijini în mod esenţial luarea unei decizii pe acest subiect. Adoptarea noilor planuri de învățământ va permite demararea procesului de elaborare a unor noi programe școlare pentru liceu și implementarea, în premieră, a unui model unitar de proiectare bazat pe competențe la nivelul învățământului primar, gimnazial și liceal.

Varianta 1_IX-X Liceu teoretic

Varianta 1_XI-XII Liceu teoretic

Varianta 2_IX-X Liceu teoretic

Varianta 2_XI-XII Liceu teoretic

Varianta 3_IX-X Liceu teoretic

Varianta 3_XI-XII Liceu teoretic

„Pentru vremurile bune, recunoştinţă. Pentru cele rele, multă speranţă. Pentru fiecare zi, o dorinţă. Şi mereu, mereu, fericire. Aceasta este ceea ce vă doresc în noul an. Un an nou fericit! La mulţi ani 2018”

30 decembrie 1947

Abdicarea regelui Mihai, abolirea monarhiei și proclamarea Republicii Populare Române.
În anul 1947, Romania rămăsese ultimul stat monarhic din zonă, astfel că după anihilarea brutală a partidelor istorice, guvernul condus de Petru Groza va încerca pe toate căile să-l înlăture pe regele Mihai de la conducerea statului. Prilejul a venit în noiembrie 1947, când regele a plecat la Londra pentru a participa la căsătoria prinţesei Elisabeta, viitoare regină a Angliei, iar regele Mihai a împuternicit guvernul să conducă țara în lipsa sa. Acest fapt a lăsat cale libera comuniştilor care au avut timp să-și pună planul în aplicare, astfel că după întoarcerea regelui în țară, în ziua de 30 decembrie 1947, Petru Groza însoţit de liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, vor veni la Palatul Regal și vor solicita audienţă la rege. Fără să bănuiască faptul că între timp garda regală fusese arestată şi înlocuită cu trupe ale Ministerul Afacerilor Interne şi cu soldaţi ai diviziei „Tudor Vladimirescu”, alcătuită în URSS, că toate legăturile telefonice fuseseră tăiate şi că întregi coloane de blindate înconjuraseră Palatul Regal, regele acceptă întrevederea cu cei doi. În cursul întrevederii aceștia înmânează regelui actul de abdicare la tron pentru a fi semnat. Atunci când regele cere lămuriri primului ministru, acesta îi răspunde tăios că dacă nu semnează actul de abdicare, atunci cei 1.000 de studenţi arestaţi în urma unei demonstraţii promonarhice vor fi executaţi. Oripilat de acest şantaj, regele semnează actul de abdicare în care era scris: „În consecinţă și pe deplin conştient de importanţa actului ce reprezintă interesul poporului român, abdic în numele meu și al urmaşilor mei la Tron, renunţând la toate prerogativele ce le-am exercitat ca rege al României. Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de stat. Semnat : Mihai I. Datat la Bucureşti, astăzi 30 decembrie 1947”. Imediat după abdicare, România a fost proclamată republică, iar în fruntea statului a fost instalat un prezidiu compus din membrii ai Partidului Comunist în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej.

Sarbatori Fericite !

Căderea Regimului Nicolae Ceauşescu – 22 decembrie 1989

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, după o noapte însângerata pe străzile Bucureștiului, muncitorii de pe marile platforme industriale au ocupat Piața Universității, iar cu puțin înainte de ora 10.00, Ceaușescu a convocat, în sediul C.C. al P.C.R., ultima ședință a Comitetului Politic Executiv. El a anunțat că datorită situației extrem de grave, a hotărât să instituie starea de necesitate în întreaga țară. Populația a început însă să ocupe piața din fața sediului Comitetului Central, astfel că la ora 11 în piață erau peste 50.000 de oameni, iar în orele care au urmat numărul lor s-a mărit la peste 100.000. În jurul orei 11:30, Ceaușescu a încercat să se adreseze mulțumii de la balconul clădirii Comitetului Central, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare și furie, moment în care manifestanții strânși în fata sediului Comitetului Central au forțat ușile și au pătruns în clădire, determinându-l pe Ceaușescu să fugă cu un elicopter de pe acoperișul instituției. La orele amiezii, la radio și televiziune s-a transmis vestea fugii dictatorului, ceea ce a provocat valuri de bucurie în întreaga țară, iar zeci de mii de romani au ieșit pe străzile marilor orașe pentru a saluta căderea regimului comunist.

A domnit de două ori, de fiecare dată în momente de cumpănă pentru ţara noastră.

Prima dată nu împlinise 6 ani. Abia îi murise bunicul, Regele Ferdinand, iar Carol al II-lea, tatăl lui Mihai I, renunţase la tron.  A doua domnie a Regelui Mihai a început la 19 ani, când România Mare a fost ciopârţită de Hitler şi de Stalin.

Din iunie 1930, după plecarea Reginei-Mame în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui Său. A urmat cursurile unei școli organizate de acesta la Palat, alături de copii reprezentând toate colțurile țării și toate categoriile sociale. A devenit din ce în ce mai închis în sine și mai gânditor. Singurele săptămâni fericite erau cele petrecute la Florența, la mama sa.

În adolescență, Principele Moștenitor a urmat cursuri de sport și a început pregătirea militară. La vârsta de 16  ani a devenit sublocotenent în armata română.

După decesul Regelui Ferdinand din 1927 și ca urmare a faptului că Principele Carol a renunțat la statutul de Principe Moștenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regență, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Președintele Înaltei Curți de Casație, Gh. Buzdugan.

La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în țară și a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui Său, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I.

În timpul războiului, Regele i-a îmbărbătat pe ostașii români care au luptat pentru reîntregirea țării. Nu a fost însă de acord cu depășirea liniei Nistrului.

În ciuda refuzului Mareșalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotărât trecerea României alături de aliații săi tradiționali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de oameni.

Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurării autorității comuniste. În cele din urmă, a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947.

Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit până la sfârșitul anului 1948 la vila Sparta, locuința Reginei-Mame Elena. Din 1949, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956.

Pentru a-și câștiga existența, Regele și Regina au construit o fermă de pui și un mic atelier de tâmplărie.

Familia Regală s-a întors în Elveția în 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana “Lear Jeats and Co”, la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Léman, la câșiva kilometri de Geneva. Aici a locuit peste 45  de ani și tot aici se afla, pentru moment, casa familiei.

În anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu “Lear”, iar un an mai târziu a înființat o companie de electronică și de mecanisme automate, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu.

Din biroul sau de la Versoix și, începând cu 2001, din cel de la București, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piață, păstrarea culturii naționale, respectarea adevărului istoric, respectarea și garantarea proprietății private, consolidarea statului de drept și a democrației în țara noastră.

Regele Mihai și Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, în Elveția. De marile sărbători creștine și, în funcție de angajamentele Lor publice, Majestățile Lor au ales să fie alături de cei dragi, fie la Castelul de la Săvărșin, fie la Palatul Elisabeta.

sursa: tvr.ro

La data de 1 decembrie 1918 a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, convocată de către Marele Sfat al Națiunii Române și care prin votul celor 1228 delegați din toate provinciile țării, s-a votat Rezoluția Marii Unirii, prin care se pecetluia unirea Transilvaniei cu „patria mamă” și constituirea României Mari. Convocarea Marii Adunări Naționale la Alba-Iulia, a fost primită cu mare entuziasm de locuitorii din toate provinciile românești, mulți dintre ei dorind să vină în cetatea unde în anul 1600 Mihai Viteazul a unit pentru prima dată, cele trei țări române. Această adunare de la Alba-Iulia a avut un profund caracter național, deoarece ea reprezenta voința românilor de a fi liberi și de a trăi într-un singur stat, unit și independent. Românii veniți la Alba Iulia s-au adunat pe așa numitul „câmp al lui Horea“, în afara zidurilor de vest ale Cetății, iar intrarea în cetate s-a făcut în funcţie de direcţia din care au venit fiecare, pe la Poarta I a Cetăţii, prin partea de vest a fortificaţiei, sau direct pe Platoul Romanilor, aflat în faţa actualei Catedrale a Încoronării. Marea Adunare de la Alba Iulia, s-a remarcat şi printr-o organizare remarcabilă, de care au fost responsabili membrii Consiliului Naţional Român Central, precum şi Garda Naţională Românească din Transilvania. Festivitățile de la 1 Decembrie 1918 au început la ora 7 dimineața cu slujbe religioase, iar în jurul orei 10, au urcat pe scena amenajată în clădirea Cazinoului, clădire care astăzi este Sala Unirii, fruntaşii Consiliului Naţional Român Central. După salutul de bun venit adresat de către fruntașul Ştefan Cicio Pop tuturor participanților, s-a trecut la numărarea celor 1.228 delegaţi ai românilor de pretutindeni și a fost ales prezidiul care va coordona lucrările necesare adoptării rezoluției de unire. După cuvântările a mai multor personalități ale vieții politice românești, preşedintele adunării, Gheorghe Pop de Băseşti, a supus aprobării Rezoluţia Unirii, rezoluție care fost votată în unanimitate și prin care se hotăra „unirea în veci a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu patria-mamă”. După încheierea dezbaterilor din actuala Sală a Unirii, delegaţii au ieşit în fata celor peste 100.000 de participanţi aflați în cetate pe „Câmpul lui Horea” și au prezentat textul Rezoluţiei de Unire, în uralele de bucurie a miilor de români aflați în Cetatea Marii Uniri. Astfel, Unirea de la 1 Decembrie 1918 a reprezentat evenimentul cel mai important al istoriei românilor şi totodată, realizarea unui deziderat de veacuri, al locuitorilor aflați în hotarele vechii Dacii.

Rezoluţiunea
Adunării Naţionale de la Alba Iulia
din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918

“Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.”

1 decembrie 1918 – Alba Iulia. Actul Unirii este citit de Iuliu Hossu, în mijlocul mulţimii aflându-se episcopul ortodox Miron Cristea al Caransebeşului.