La data de 16 noiembrie 1916 începe „Bătălia pentru Bucureşti” sau „Bătălia de pe Neajlov şi Argeş”, cea mai mare operaţiune militară de pe frontul românesc a anului 1916, din cadrul Primului Război Mondial, ce a avut ca scop stoparea forțelor germane și austro-ungare de a cuceri Bucureștiul. Astfel, începând cu 16 noiembrie 1916, Armata I Română condusa de generalul Constantin Prezan, va încerca oprirea înaintării forțelor militare germane și bulgare ce doreau ocuparea capitalei țării și scoaterea României din război. Planul de apărare a Bucureștiului a reușit în prima fază, forțele române reușind să respingă inamicul, însă ulterior, în urma unei serii de circumstanțe nefaste, armata română, copleşită atât din punct de vedere numeric, cât şi tehnic, este nevoită să se retragă, lăsând Bucureştii în mâna armatelor inamice. În fața acestei situații, Regele, membrii Casei Regale, precum și Guvernul român, au fost nevoiți să se retragă în Moldova și să restabilească capitala țării la Iași. Și deși bătălia pentru București a fost pierdută, Puterile Centrale nu și-au atins obiectivul de a scoate armata română din război, chiar dacă ea a continuat să lupte cu greutăţi şi suferinţe deosebit de mari până la sfârșitul războiului. Însă experienţa acumulată în această bătălie a fost de mare folos în perioada campaniei din anul 1917, cu precădere în marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, atunci când armata română s-a umplut de glorie pe câmpurile de luptă.
Resurse educaționale gratuite istorie
-
Recent Posts
- Concursul interjudetean de istorie “Clio intreaba” – 11 aprilie 2024 – rezultate
- Concursul școlar interjudeţean „CLIO ÎNTREABĂ!” – 11 aprilie 2024
- Rezultate finale – Olimpiada de Istorie – etapa județeană, 16 martie 2024
- Rezultate înainte de contestații – Olimpiada de Istorie – etapa județeană, 16 martie 2024
- Regulamentul specific al Concursului Național Memoria Holocaustului – 2024
- La Mulți Ani 2024!!!
- Sărbători Fericite și La mulți ani 2024!
- Ghid metodologic pentru predarea disciplinei Istoria Evreilor.Holocaustul (II)
- Ghid metodologic pentru predarea disciplinei Istoria Evreilor.Holocaustul
- Repere metodologice istorie liceu, clasa a XI a, 2023-2024
- ORDIN privind aprobarea programei școlare pentru disciplina de studiu obligatorie Istoria evreilor. Holocaustul, clasa a XI-a/a XII-a, învățământ liceal și profesional
- Seminar Yad Vashem – 2023
- Bibliografie Concurs Memoria Holocaustului – 2023
- Regulament specific – Sesiunea de referate și comunicări științifice la Istorie 2023
- Hristos a înviat!
- Rezultate finale – Olimpiada de Istorie – etapa județeană, 18 martie 2023
- Contestații – Olimpiada de Istorie 2023
- Rezultate înainte de contestații – Olimpiada de Istorie – etapa județeană, 18 martie 2023
- Regulament Olimpiada de Istorie – 2023
- Regulament Concurs ISTORIE ȘI SOCIETATE ÎN DIMENSIUNE VIRTUALĂ – 2023
Recent Comments
Archives
- April 2024
- March 2024
- February 2024
- December 2023
- November 2023
- October 2023
- September 2023
- June 2023
- May 2023
- April 2023
- March 2023
- February 2023
- December 2022
- October 2022
- May 2022
- April 2022
- March 2022
- February 2022
- December 2021
- September 2021
- June 2021
- May 2021
- April 2021
- March 2021
- February 2021
- January 2021
- December 2020
- November 2020
- September 2020
- May 2020
- April 2020
- March 2020
- February 2020
- January 2020
- December 2019
- November 2019
- October 2019
- September 2019
- June 2019
- May 2019
- April 2019
- March 2019
- February 2019
- January 2019
- December 2018
- November 2018
- October 2018
- September 2018
- July 2018
- June 2018
- May 2018
- April 2018
- March 2018
- February 2018
- January 2018
- December 2017
- November 2017
- October 2017
- August 2017
- July 2017
- June 2017
- May 2017
- April 2017
- March 2017
- February 2017
- January 2017
- December 2016
- November 2016
- September 2016
- July 2016
- June 2016
- May 2016
Categories
Meta
Stats