Onorată Cameră, N-a sosit încă timpul să încheiem bilanţul războiului mondial. Cu facultăţile noastre debile omeneşti, fie cu ajutorul minţii, fie cu al fanteziei, nu suntem în stare să prevedem, urmările rele sau bune ale războiului. Un fapt îl putem stabili de pe acum.
Războiul mondial a avut un rezultat mare: acceptarea din partea tuturor naţiunilor a principiului, că în viitor nu va mai fi deosebire între naţionalitate şi naţiune şi naţiunile mari şi mici vor avea drepturi egale. Cât de dureros a fost pentru noi, naţionalităţile care ne-am considerat şi numit întotdeauna „naţiune” – să fim consideraţi şi trataţi din partea autorităţii de stat drept naţionalităţi.
De la întemeierea creştinismului multe spirite geniale au luptat pentru propăşirea omenirii şi mulţi au încercat să definească bazele de muncă pentru binele şi progresul întregii omeniri. Şi dacă au fost spirite, care în evul vechiu şi după întemeierea creştinismului au aflat calea adevărată, propagând adevăratele principii ducătoare la scop, aceştia n-au avut putinţa să pună în aplicare practică principiile ce le profesau. E meritul lui Wilson, că în cunoscutele lui puncte a dat expresie acelor principii şi le-a cristalizat aşa, că nu se vor mai putea falsifica niciodată. Dacă omenirea va isbuti să realizeze, să înfăptuiască aceste principii, atunci de la întemeierea creştinismului încoace n-a fost un eveniment mai însemnat ca acesta, pentru omenire.
Noi, reprezentanţii micilor naţiuni, am aşteptat cu nerăbdare atitudinea cercurilor conducătoare ale monarhiei faţă de aceste puncte şi naţiunile nemaghiare au primit cu nespusă bucurie ştirea că Ministerul de Externe al monarhiei a înaintat la Washington propunerea de pace, căci astfel s-a recunoscut oficial, atât din partea reprezentanţei noastre externe, cât şi din partea guvernului şi partidelor maghiare, că noi de acum nu mai suntem naţionalităţi, ci naţiuni.
Cunoaştem mărimea vremilor prin care trecem; cunoaştem că aceste probleme mari nu le putem trata conduşi de egoism. Cunoaştem adevărul, care iese la iveală şi într-unul dintre punctele lui Wilson*, că nu trebuie să lăsăm teren urei, egoismului, când se tratează aceste probleme a căror rezolvare reală şi serioasă se poate face numai cu ajutorul deplinei sincerităţi.
Drept aceea, reprezentanţa organizaţiei naţionale a românilor a hotărât să-şi definească atitudinea faţă de aceste puncte şi din încredinţarea acesteia, comunic onoratei Camere următoarea declaraţiune
«Comitetul executiv al Patridului Naţional Român din Ardeal şi Ungaria, ca organ politic al naţiunii române din Ardeal şi Ungaria, constată că urmările războiului îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională.
Pe temeiul dreptului firesc, că fiecare naţiune poate dispune, hotărî singură şi liber soarta ei, un drept oarecare, este acum recunoscut şi de către guvernul ungar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei, naţiunea română din Ungaria şi Ardeal doreşte să facă acuma uz de acest drept şi reclamă în consecinţă şi pentru ea dreptul, ca liberă de orice înrâurire străină, să hotărească singură aşezarea ei printre naţiunile libere, pentru şi stabilirea legăturii de coordonare a ei cu celelalte naţiuni libere.
Organul naţional al naţiunii române din Ungaria şi Ardeal nu recunoaşte îndreptăţirea acestui parlament şi acestui guvern să se considere ca reprezentante ale naţiunii române, ca să poată reprezenta la congresul general de pace interesele naţiunii române din Ungaria şi Ardeal, căci apărarea intereselor ei naţiunea română o poate încredinţa numai unor factori disignaţi de propria lor adunare naţională.
Afară de organele delegate de adunearea naţională sau alese din mijlocul său, aşadar afară de comitetul executiv al Partidului Naţional Român, nimeni nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărească în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române.
Toate deciziunile şi acordurile, care s-ar lua şi s-ar face fără aprobarea acestor organe, le declarăm ca nule şi fără valoare, care nu leagă întru nimic naţiunea română.
Naţiunea română care trăieşte în monarhia austro-ungară aşteaptă şi cere – după multe suferinţe de veacuri – afirmarea şi valorizarea drepturilor ei nestrămutate şi Inaleinabile, la deplină viaţă naţională».
1918, “Bihorul în epoca unirii. Documente”, Oradea, 1973, p. 112-113
